Când merită factoring și când nu

Factoringul merită dacă ai facturi deja emise, către clienți care plătesc, și problema ta e exclusiv calendarul. Nu merită dacă ai nevoie de bani pentru ceva ce nu s-a facturat încă, dacă marja ta e sub costul finanțării, sau dacă problema reală e că un client nu vrea să plătească.

Restul articolului explică de ce, cu cifre.

Ce rezolvă factoringul, exact

Ai livrat. Ai emis factura. Scadența e la 60 sau 90 de zile. Dar salariile se plătesc pe 10, furnizorul cere avans pentru următoarea comandă, iar TVA-ul nu așteaptă încasarea.

Banii există — sunt scriși pe o hârtie care devine lichidă peste două luni. Factoringul cumpără timpul dintre azi și scadență.

Asta e tot. Nu e capital de creștere, nu e finanțare pentru echipamente, nu e o linie de siguranță. E o mașină care transformă termenul de plată în bani, contra cost.

Cele trei condiții care trebuie îndeplinite simultan

1. Factura e emisă și livrarea e făcută. O comandă confirmată nu e o factură. Un contract semnat nu e o factură.
2. Debitorul e solvabil. Contează cine îți plătește, nu doar cum stai tu. La factoring se negociază un plafon pentru compania ta și câte unul pentru fiecare emitent al instrumentelor.
3. Marja acoperă costul. Comisionul de scont se calculează pe zi. Dacă marja ta netă pe comandă e de 4% și finanțarea costă mai mult decât atât pe perioada respectivă, ai finanțat o pierdere.

Când NU merită

Partea pe care puțini finanțatori o scriu, pentru că îi costă comenzi.

Cel mai frecvent motiv pentru care o firmă regretă un factoring: a finanțat facturi pe care oricum le-ar fi încasat la timp, ca să acopere o problemă care era în altă parte.

Factoring, scontare sau linie de credit

Trei produse care par să facă același lucru și nu îl fac. Diferența stă în ce cedezi.

Regula simplă: dacă ai hârtia (factură sau instrument), mergi pe factoring sau scontare. Dacă ai nevoie de bani înainte să existe hârtia, ai nevoie de o linie.

Cum se calculează costul, concret

Comisionul de scont se aplică pe zi, la valoarea instrumentului, și se încasează la final, prin încasarea facturii. Consecința practică e contraintuitivă:

• O factură la 30 de zile costă aproximativ jumătate cât una la 60 de zile, la aceeași valoare.
• Deci nu finanța tot. Finanțează facturile cu scadența cea mai lungă, pe cele scurte așteaptă-le.
• Se adaugă o taxă de analiză a emitentului și una de modificare a plafonului pe emitent — se plătesc o dată, nu la fiecare factură.

Cifra care contează pentru tine nu e procentul, ci costul în lei raportat la ce câștigi folosind banii mai devreme. Dacă banii primiți acum îți permit să prinzi un discount de 3% la furnizor pentru plată în avans, calculul arată complet diferit.

Ce documente îți trebuie

Pentru factoring, dincolo de documentele standard de companie:

• facturile propuse spre finanțare;
• contractele comerciale aferente lor;
• ultimul bilanț și ultima balanță de verificare;
• certificat de atestare fiscală.

Lista completă, pentru toate produsele, e în articolul despre documentele pe care le cere un IFN.

Întrebarea de pus înainte de a semna

Cine își asumă riscul dacă debitorul nu plătește?

Răspunsul schimbă complet natura produsului și nu e același la toți finanțatorii. La noi, scontarea se face fără asumarea riscului de neîncasare — dacă emitentul nu plătește, creanța revine la tine. O spunem din start, pentru că e diferența dintre o finanțare și o asigurare, iar prețul reflectă asta.

Dacă un finanțator evită răspunsul la această întrebare, ai aflat ce trebuia să afli.

Dacă problema ta e mai largă decât facturile — profit pe hârtie, dar cont gol — cauza și ordinea în care se rezolvă sunt în profit pe hârtie, zero bani în cont.